Botezul Domnului – citat dintr-o evanghelie apocrifă

Duhul Sfant

 

Citat din apocrifă:

[…Şi m-am pus în slujba lui Dumnezeu şi a poporului meu.

Ioan mai strigă: „Domnul ne a trimis un conducător pentru zilele dreptăţii între toţi şi-i aud paşii.”
Iisus veni spre Ioan pentru a primi botezul, un botez de pocăinţă prin care treceau toţi cei care vroiau să pregătească Noul Pământ. Iisus se apropie de Iordan şi intră în apă. Dar, deîndată ce îl zări pe Iisus, Ioan se tulbură şi refuză să-l boteze. Ucenicii lui Ioan crezură că e vorba despre vreun nobil sau despre un om din răsărit, din cei care călătoreau uneori pe cămile.Iisus avea un chip de o mare nobleţe şi veşmântul de o mare simplitate. Pentru că Iisus stăruia şi stătea cu picioarele în apă. Ioan se hotărî şi-l unse, zicându-i ceea ce-i spusese Iov lui Dumnezeu: „Ştiu că poţi totul şi că nimeni nu te va împiedica să faci ceea ce ai hotărât.”
În clipa în care Ioan îl boteza, am văzut un semn al cerului. Şi semnul era un foc în formă de balanţă şi o femeie în formă de porumbiţă (În limbile semitice, Duhul Sfânt este de genul feminin.) şi am auzit o voce limpede în ceruri: „Tu eşti Fiul meu iubit, întru care am binevoit şi pe care vi-l trimit pentru a vă mântui.”

Şi am auzit vocea cu urechile mele şi am văzut cu ochii mei deschişi, şi pe loc am înţeles că pe acesta îl aşteptam, eu şi tot pământul. Dar el se amesteca printre ucenici şi în mulţime, fără să-l pot urma, dar nimeni nu-l urmă. Şi Ioan boteza bărbaţi şi chiar femei măritate.

El le striga tuturor: „Cel care vă cheamă este în mijlocul vostru. Veţi primi hrana din mâna lui, cuvântul de pe buzele sale, şi el vă va elibera.”

Soldaţii, ale căror lănci scânteiau în soare, strigau de departe; „Noi nu-l vedem! Ce
trebuie să facem ca să-l vedem?”

„Lăsaţi lăncile, rupeţi-le, le răspundea Ioan, aruncaţi armele şi hotărâţi-vă să nu mai ucideţi, căci cel ce varsă sângele fratelui său este blestemat, în această viaţă şi în cealaltă, de ai săi şi de Domnul. Scoateţi captivii din închisori şi eliberaţi-i pe cei pentru care aţi primit poruncă să-i crucificaţi. Dacă veţi continua să vă bateţi, nu veţi avea pace niciodată şi, dacă nu veţi trăi în pace, nu-L veţi vedea şi veţi fi alungaţi din împărăţia Lui!”….] Citat din”Evanghelia după Iuda”
……………………………………………….

Deci… s-a văzut femeia cu  chipul ca de porumbel din înalt, (nu porumbelul ) şi focul în formă de balannţă… în momentul Botezului Domnului. Şi tot aceasta a spus: „Tu eşti Fiul meu iubit, întru care am binevoit şi pe care vi-l trimit pentru a vă mântui.”

3 comentarii la “Botezul Domnului – citat dintr-o evanghelie apocrifă

  1. Lumină, Lumină , Lumină … Boboteaza sau Botezul Domnului este coborârea Marii Lumini în trupul Marelui Spirit întrupat a Lui Iisus din Nazaret şi începerea misiunii pământeşti.

  2. BISERICA a dorit sa tina SECRET! Ce au descoperit specialistii despre EVANGHELIA DUPĂ IUDA ?

    Biserica a dorit sa tina in secret aceasta Evanghelie apocrifa descoperita in anii ’70 care a fost considerata drept autentica, dar specialistii au facut recent lumina in acest caz.

    In urma compararii pigmentilor cernelii folosite cu cerneala altor documente din aceeasi epoca istorica, printre care si niste documente mult mai mundane, cum ar fi un atestat de casatorie egiptean sau contracte de proprietate, s-a ajuns la concluzia ca textul apocrif este autentic.

    Evanghelia dupa Iuda este un text scris in limba copta in care Iuda este considerat principalul apostol al lui Iisus, un apostol fara de care nu s-ar fi putut infaptui misiunea lui Iisus pe Pamant, imagine cu totul diferita de cea a tradatorului care si-a vandut sufletul pentru 30 de arginti din evangheliile recunoscute de bisericile crestine. Conform acestei evanghelii, Iuda il da pe Iisus pe mana autoritatilor la solicitarea expresa a acestuia, in cadrul unui plan menit sa-i elibereze spiritul din corp.

    In cadrul unei analize a documentului apocrif coordonata de National Geographic Society, o echipa de cercetatori coordonata de Joseph Barabe, de la McCrone Associates din Illinois, a analizat cerneala cu care a fost scrisa aceasta evanghelie. Unele substante chimice din cerneala au parut sa nu corespunda pana in momentul in care Barabe si colegii sai au putut analiza comparativ o serie de documente egiptene din secolul III d.Hr., pastrate la Muzeul Luvru, documente ce dateaza din aceasi perioada cu aceasta Evanghelie apocrifa.

    „Ceea ce am aflat din analiza unor studii realizate de cercetatori francezi asupra documentelor din acea perioada este ca tehnologia de obtinere a cernelii trecea printr-o perioada de tranzitie”, a declarat Barabe pentru LiveScience, iar in aceste conditii, ciudatenia amestecului chimic ce compune cerneala cu care a fost scrisa Evanghelia dupa Iuda a devenit explicabila.

    Echipa coordonata de Joseph Barabe are experienta in acest domeniu, reusind sa identifice drept un fals o Evanghelie denumita „Archaic Mark”, despre care se spune ca este un manuscris din secolul XIV si care s-a dovedit a fi un fals modern.

    Joseph Barabe a organizat o echipa formata din oameni de stiinta cu o varietate de specializari, care au supus aceasta evanghelie unor seturi intensive de analize, atat prin microscopie cat si spectroscopie.

    Primele concluzii ofereau putine sperante ca textul ar fi fost autentic din secolul III d.Hr. Documentul a fost scris cu doua cerneluri, una neagra si una maro, amestecate. Cerneala neagra se numea „negru de lampa” si corespundea scrierilor egiptene din Antichitate si pana in secolul III d.Hr. Cerneala maro ramanea, insa un mister. Era o cerneala bogata in fier, folosind pigmenti din fiere, dar nu continea sulf, substanta intalnita de obicei in cernelurile de acest fel.

    Alte indicii sustineau insa autenticitatea documentului. Cel mai greu de infirmat era faptul ca cerneala nu era adunata in pliurile papirusului, ceea ce sugera faptul ca documentul a fost scris inainte de a aparea pliurile, ca semn de imbatranire. Daca cineva ar fi incercat sa scrie pe un papirus pe un papirus pliat in prealabil, in fel si chip, pentru a parea vechi, cerneala s-ar fi adunat in aceste pliuri – un semn sigur ca este vorba de o contrafacere. In schimb, Evanghelia dupa Iuda a fost scrisa pe un papirus nou, neted, care apoi a imbatranit natural.

    Pentru a elucida misterul cernelii maro, Barabe a cautat si alte studii despre cernelurile folosite in Egipt. Studiul asupra certificatelor de casatorie egiptene si al documentelor de proprietate s-a dovedit salvator pentru a sustine autenticitatea evangheliei apocrife.

    Astfel, contractele din Egipt, la mijlocul secolului III d.Hr., erau intr-adevar scrise in cerneala „negru de lampa”, in stilul egiptean traditional, dar erau inregistrate oficial in stilul traditional grecesc, folosind cerneala maro bogata in fier.

    Existenta ambelor tipuri de cerneala pe documente din aceeasi perioada de timp explica misterul celor doua tipuri de cerneala cu care a fost scrisa evanghelia apocrifa. Mai mult decat atat, cernelurile pe baza de metal din acea perioada contineau foarte putin sulf, la fel ca si cerneala cu care a fost scris documentul apocrif.

    Sursa: agerpres.ro

    http://www.efemeride.ro/biserica-a-dorit-sa-tina-secret-ce-au-descoperit-specialistii-despre-evanghelie

Comentariile sunt închise.