Despre Steaua din Betleem – de Cristian Negureanu

Despre Steaua din Bethleem, Cristian Negurenu, un scriitor român apreciat pentru cunoașterea sa și cărțile publicate, scria:

”Un eveniment important care a însoțit venirea pe lume a lui Mesia Isus/Enlil, ducând la foarte multe comentarii, este cel relatat de Magii din Răsărit, care se referă la o anume “stea“:
“Și iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit și s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul“. (Matei 2: 9).

În 1991, în lucrarea Biblia si OZN-urile (Ed. SITI, București), am afirmat că a fost o navă spațială, deoarece o stea nu merge, nu se oprește și nu se apropie la o distantă atât de mică de Pământ. Am scris că: “Doar slava/nava în care era Dumnezeu putea să/I călăuzească pe Magi, așa cum a făcut-o 40 de ani cu poporul Său, prin pustiu“.

Confirmarea celor de mai sus am găsit-o în lucrarea “Locașurile secrete ale leului”, de George Hunt Williamson (Ed. Esotera, București,1994), carte care, conform autorului, “conține o rescriere a Istoriei, în lumina afirmațiilor aflate în manuscrise foarte vechi, păstrate în Marea Bibliotecă a unuia dintre cele mai secrete Colegii oculte din Lume… o cetate pierdută în Munții Perului“:

“S-a stabilit prin calcule că a existat o conjuncție Jupiter-Saturn, în anul 6 î. Cr. Toate acestea nu explică satisfăcător de ce «Steaua a mers înaintea lor, până ce s-a oprit deasupra locului unde era Copilul». Unii astronomi cred că «Steaua din Bethleem» a fost, poate, un simplu astru, care a explodat și a ars, strălucind, în acel moment. Numeroase stele explodează în fiecare an în Galaxia Căii Lactee, și asta nu explică nimic!
Teologii se înșeală asupra «luminii supranaturale» generate de stea, pe care au văzut-o Magii. În realitate, era vorba de o navă spațială, aceeași care condusese poporul lui Israel afară din Egipt, care îl hrănise cu «mană» timp de 40 de ani și care trimisese «aparatele de recunoaștere» (în Biblie sunt denumite «viespi» – n.a), pentru a ușura intrarea evreilor pe «Pământul Făgăduinței». Aceasta nava parasise Pamantul dupa actiunea «viespilor», pe malul Iordanului.
Nava se întorsese, acum, pentru a vesti nașterea lui Isus – Ființa Supremă a sistemului nostru solar, Fiul lui Dumnezeu (Yahweh/Anu – n.a)! Când magii au ajuns la Bethleem, Isus nu se afla în «staul», cum se crede iîn general, ci într-o «casă» (Matei 2:11).

În lucrarea Astralii în Antichitate, de W. Raymond Drake (Ed. Polirom, Iași, 1997), am găsit un comentariu asemănător:
“În anul 4 î.e.n., se spune că o nouă «stea» a strălucit în Orientul Mijlociu. Apariția bruscă a acestei stele ne trimite cu gândul la o supernovă, deși apariția sa nu a fost înregistrată nici de astronomii hinduși sau chinezi – care au urmărit permanent cerul -, și nici de Pliniu, Ptolemeu, Josephus sau Julius Obsequens, toți cronicari fideli ai epocii respective.

Se presupune că «steaua» s-a deplasat până ce a ajuns deasupra Palestinei; stelele obișnuite par nemișcate, singurele stele care se deplasează fiind planetele, care se mișcă lent pe orbite precise. Astronomii au sugerat că această așa-zisă «stea» ar fi fost o conjuncție a planetelor Marte, Jupiter și Venus, deși ele nu pot apărea brusc și nici nu se pot deplasa ca un singur corp ceresc.

Este deosebit de semnificativ faptul că, în epoca unor mari scriitori și astronomi, singura referire la «steaua» misterioasă a fost făcută de un evreu bătrân (Matei – n.a), abia după 80 de ani de la apariția ei; probabil că el nici nu se născuse când «steaua» a apărut, pentru ca, după un timp, să dispară brusc… Singurul obiect ceresc ce poate apărea pe neașteptate, destul de aproape de Pământ pentru a fi numai într-o zonă relativ restrânsă, care se deplasează ghidându-i pe cei care îl urmează și apoi se oprește în loc, poate fi doar o navă spațială controlată de puterea inteligenței. Într-un staul din Bethleem se născuse Isus“.

Numeroase astfel de relatări, precum și desene din acea perioadă, care înfățișează aparate de zbor ale anunnakilor/elohimilor, locuitorii Planetei Eris/Nibiru, sunt ascunse de Vatican. Ele au constituit sursa de inspirație pentru mulți pictori care, alături de Mesia Isus/Enlil, prezintă aparate de zbor de pe Planeta Crucii.

Câteva detalii despre “secretele“ deținute de Vatican și NASA (am folosit ghilimelele deoarece în ultima perioadă, prin postarea pe Internet a numeroase site-uri cu astfel de “secrete“, se demonstrează faptul că s-a trecut la pregătirea spirituală – pe căi mai puțin oficiale – a oamenilor cu apropierea Planetei Zeilor) pot fi găsite pe Google la:
– www.bibleufo.com
– www.crystalinks.com/ufohistory.html
– Les OVNI dans la Bible … sau pe youtube la:
– Nibiru breaking news
– Nibiru our ancient history
– Secrets of the Vatican
– UFO’s with Jesus

Chiar și pe căi oficiale, pașii sunt destul de semnificativi. Un singur exemplu: “Guvernul britanic a fost informat oficial, de către astronomi și cercetători, că inteligența extraterestră există «aproape sigur» pe planete din afara sistemului nostru solar… “ (Google: Realitatea TV, 09 iunie 2007, rubrica Tehnologie/IT).
Închei reamintind faptul că Marele “Secret”al Vaticanului este cel legat de Planeta X (Eris/Nibiru), considerat de unii Al Patrulea Secret de la Fatima. Detalii tot pe Google la:
– Planet X Secretum Omega
– www.satansrapture.com/fatima.htm
– Fatima Nibiru ”