”Luna. Plecarea din acest sistem” -fragment din cartea ”Din tainele vieții și ale universului ” a prof. Scarlat Demetrescu (publicată în 1936)

În ultima Sa întrupare pe pământ, Solarul nostru a înfiinţat o religie – chintesenţa tuturor religiilor de până atunci. Toate religiile pământului au fost întemeiate cu aprobarea Lui. Fiecare religie a fost dată potrivit evoluţiei omului şi a Pământului.

O religie este valabilă doar pentru o anumită epocă şi colectivitate spirituală. Toate religiile încep prin a fi frumoase, sublime, dar încetul cu încetul sunt alterate, până ce dispare din ele frumuseţea şi înţelepciunea exprimată la început.

Vorbesc despre religie, dar nu am dat o definiţie a ei. Religia este ştiinţa care dictează omului normele de conducere în viaţa terestră, conform regulilor Tatălui ceresc, adaptate la regulile Fiului şi ale Sfântului Duh.

Legile Tatălui sunt prea riguroase, făcute mai mult pentru lumile angelice de toate gradele. Cum omenirea de pe pământ este departe de înţelegerea şi puritatea îngerilor, Legile suferă o adaptare potrivită gradului evolutiv al Soarelui nostru, şi apoi, al Pământului. Prin urmare, Legile Tatălui aplicate în Sfera divină suferă o modificare, o adaptare potrivită fiecărui sistem solar, după gradul său evolutiv şi, în fine, suferă a doua adaptare, după felul şi gradul evolutiv al planetei pe care se vor aplica.

Lumea duhurilor, ca şi lumea trupească de pe Pământul nostru, se primeneşte mereu. într-adevăr, din timp în timp, de pe globul nostru pleacă cete de spirite şi în locul lor sosesc alte stoluri de spirite. Unele vin de pe o planetă a sistemului nostru, altele de pe planetele altor sisteme. Când aceşti noi sosiţi se întrupează, produc perturbări în starea socială şi mentalitatea omenirii terestre, pervertind ideile religioase existente.

Datorită acestor prefaceri morale şi spirituale, Guvernatorul solar e nevoit să coboare în spaţiul Pământului nostru, unde sute de ani predică din nou duhurilor tainele cereşti, după care coboară şi pe pământ, făcându-se om trupesc, după regulile firii stabilite de Tatăl ceresc, pentru tot ce e fiinţă trupească. Revenind pe pământ, printre oameni, Lumina luminilor cereşti va predica din nou adevărurile eterne, şi pentru ca vorbele Sale să primească toată tăria necesară şi omenirea să vadă în Fiinţa Sa o forţă supraomenească, El face câteva demonstraţii ce trec dincolo de puterea de realizare şi înţelegere a marii mase de oameni.

La începutul evoluţiei sale, omul este foarte redus mental, fiind un individualist feroce. Când asemenea spirite vin în stoluri şi se întrupează pe pământ, creează un focar de egoism. După veacuri nenumărate, ele înţeleg folosul ajutorului reciproc şi încep să se grupeze, formând mari colectivităţi, sentimentul solidarităţii unindu-i din ce în ce mai puternic. La început grupul e mic, dar cu timpul, se măreşte prin afilieri noi.

Pământul este planeta unde individul poate avea toată înlesnirea de a înţelege avantajele vieţii solidare, dar nu este potrivită pentru câştigarea de adepţi noi la grupul deja constituit. Asemenea sporiri sau alipiri la grupul existent, se fac pe alte globuri, risipite prin spaţiile universului nostru.

Pe aceste planete nu se mai fac întrupări, nu se face şcoala materiilor planetare, ci doar şcoală spirituală, acolo neexistând trupuri. Un asemenea corp ceresc este Luna, satelitul Pământului, unde vin spiritele superioare ale Pământului pentru odihnă.

Pe Lună lipsesc îmboldirile solare care împing duhul uman la lucru. Aici spiritul se odihneşte, meditând la cele învăţate pe Pământ din marea ştiinţă a Creatorului, ştiinţa creaţiilor.

Asemenea popasuri de odihnă au şi alte planete pe sateliţii lor. Ele sunt ca şi staţiunile climaterice de pe pământul vostru, unde se retrag vremelnic cete de oameni, ca să se mai sustragă activităţii lor sociale. Către aceste globuri, lipsite de oameni trupeşti, pornesc de pe planetele de care aparţin stoluri imense de duhuri, pentru a se odihni.

Evoluţia se face treptat, încet şi fără salturi; dar gradele evolutive dintre planetele sistemului nostru fiind prea distanţate, pentru anumite duhuri este de preferat să se ducă prin alte sisteme, unde există o planetă imediat vecină şi următoare, ca evoluţie, Pământului.

În vederea acestui exod, duhurile care vom termina şcoala planetei Pământ ne retragem pe Lună, şi după ce ne odihnim de greutăţile evoluţiei făcute pe Pământ, vom porni către un glob superior acestuia. Când va suna ceasul mântuirii noastre, când terminăm studiile Pământului, vom pleca de pe el. Dar, din nefericire, nu vom pleca cu toţii. Marele nostru grup, asemenea celorlalte grupuri terestre, este format din individualităţi eterogene. Prin urmare, nu putem sta pe acest glob până ce toate elementele grupului nostru îşi termină şcoala planetară, adică să aşteptăm ca toţi să ajungă la un anumit grad de evoluţie. Celelalte duhuri de pe Pământ ne gonesc, alte valuri sau grupări aşteptând să ne ia locui.

Egalitate, uniformitate nu există nicăieri în universuri, în natură, pentru că nu este îngăduită de Creator. Afirmaţia unora dintre pământeni că vor egalitate este o minciună sfruntată.

Când termenul se va împlini, când majoritatea duhurilor umane îşi vor trece examenul obligatoriu al acestei planete, ne vom retrage, deocamdată, pe satelitul nostru, pe Lună. Acolo vom sta câteva secole şi vom face trierea marelui nostru grup.

Pe Lună, vom face ceea ce a făcut Moise, marele duh ceresc, pentru a se conforma unei înalte tradiţii spirituale. El a târât anume poporul evreu în deşert, pentru a-l purifica, tria şi dezbăra de obiceiurile josnice, contractate de acest mare trib unitar în timpul şederii sale în Egipt. În pustiu, sub asprimea lipsurilor, cei nărăviţi au pierit, iar celor mai tineri, dezobişnuiţi de multe superstiţii, purificaţi trupeşte şi sufleteşte, li s-au dat noi directive de conduită şi înţelegere.

Şederea noastră pe Lună este cerută de Legile divine. Aici, în zona fluidică lunară ne vom revedea starea morală, vom căuta să îndreptăm pe unii şi întări pe alţii, dar nu vom mai învăţa nimic din punct de vedere intelectual. Pe sateliţii planetelor nu se fac studii de cunoştinţe ci numai revizuiri de concepţii morale. Când se va isprăvi timpul şederii noastre pe satelitul Pământului, ne vom lua zborul spre alte sisteme solare.

Când părăsesc o planetă pentru a se duce pe alta, fie în sistemul acela, fie aiurea, toate duhurile trebuie să se oprească un timp pe satelitul planetei respective. Când sosesc în preajma unei planete, de asemenea trebuie să se oprească un timp în vestibulul acelei planete, adică în satelitul său. Aşadar se face oprire pe satelitul planetei la sosire şi la plecare.

Şederea noastră pe Lună va dura câteva sute de ani, şi totuşi de acolo vom şti la perfecţie tot ce se petrece pe Pământ. Plecarea grupului nostru se va putea face doar după sosirea întârziaţilor noştri, când se va proceda la trierea noastră.

Cât vom sta pe Lună vom avea ocazia să venim în contact cu multe grupuri de duhuri sosite acolo. Superiorii noştri vor ţine predici, iar superiorii altora vor arăta şi ei scopurile ce le urmăresc. Din expuneri repetate se poate ca unor indivizi ai altor grupări să li se pară că ţelurile şi cunoştinţele grupului nostru sunt mai înalte şi se vor alipi de grupul nostru. Dar se poate ca un alt grup să fie mai avansat decât al nostru, şi deci să pierdem din membrii sau fraţii noştri. Asemenea câştiguri sau pierderi de membrii noi nu sunt posibile pe timpul duratei şcolii planetare. O dată ce un grup a sosit de pe Lună pe Pământ, nimeni nu se mai poate dezlipi de el; pe de o parte, din cauza deosebirii de vederi a fiecărui grup, iar pe de altă parte, din cauza neîncrederii grupului în străinul sosit.

Să rămâi stingher încă nu e posibil, căci cine te va primi să te naşti în grupul său? Şcoala trupească trebuie să o faci, dar care duhuri întrupate vor vrea să te primească, să te naşti, să fii copil în familia lor? Aşa că, vrând-nevrând, trebuie să stai lângă grupul tău, ca puii lângă cloşca lor.

Peste o mie de ani, grupul nostru va părăsi pentru totdeauna acest glob. Atunci căpeteniile noastre vor da drumul celor nemulţumiţi de starea grupului nostru. Aceşti nemulţumiţi se vor grupa în jurul unor căpetenii ale lor şi se vor duce acolo unde li se va părea mai bine. Aşadar toate selecţiile şi omologările se fac pe Lună.

Când vom deveni un bloc bine organizat şi omogenizat vom pleca pe o altă planetă, aleasă de colectivitate prin vot, după ce vom audia pe conducătorii noştri despre câştigurile şi greutăţile evolutive ale unor planete noi.

Cât stăm în preajma pământului, suntem cu toţii supuşi legii reîntrupării. O dată ce am plecat şi am poposit în Lună, orice reîntrupare a încetat. Aici ne pregătim numai de plecare aiurea.

Am spus că fiecare grup îşi are întârziaţii săi. Deşi marele grup a trecut pe Lună de multe veacuri, întârziaţii îşi continuă încă reîntrupările necesare avansării lor. O dată ce şi-au terminat şi ei şcoala planetară, sosesc rând pe rând pe Lună.

După o şedere de veacuri în atmosfera eterică a Lunii, pornim apoi cu toţii în călătorii de studii, prin diferiţi sateliţi ai planetelor acestui sistem. Nu ne este îngăduit să ne apropiem prea mult de suprafaţa unei planete oarecare, căci anumite forţe cosmice şi solare ne împing la întrupare, furându-ne în hora evoluţiei acelei planete, chiar dacă nu avem chemarea respectivă.

Pentru a putea pleca de pe Lună, trebuie să ne dezbrăcăm haina planetară, îmbrăcată tot pe Lună, când am venit pe Pământ. Acum, liberi, pornim la drum prin spaţiul sistemului solar, vizitând sateliţii planetelor pe care vrem să le studiem.

La sosirea într-un nou satelit, suntem obligaţi să îmbrăcăm haina fluidică a planetei de care aparţine acel satelit. După un studiu sumar făcut de îngerii planetei respective, coborâm în atmosfera ei fluidică, făcând studiile necesare asupra naturii, vegetaţiei, faunei şi a omului ce îşi face şcoala pe acest corp ceresc. După ce am luat cunoştinţă de tot ce priveşte această şcoală a Tatălui, pornim pe altă planetă, pentru studii noi. Din planetă în planetă, vom vizita toate planetele sistemului nostru. Bineînţeles, la sosirea pe fiecare satelit vom îmbrăca haina fluidică a planetei respective, şi o vom dezbrăca tot în satelitul său, când o vom părăsi.

In fine, veacurile vor trece, vom culege nenumărate cunoştinţe relativ la tot ce cuprinde sistemul acesta, şi într-o bună zi, primind binecuvântarea Guvernatorului nostru solar, vom părăsi pentru totdeauna acest sistem, îndreptându-ne către alte puncte ale universului, spre un alt sistem solar, unde vom poposi pe una din planetele sale corespunzătoare necesităţilor noastre evolutive.

Prin călătoriile făcute din planetă în planetă, asemenea păsărilor călătoare ale pământului, am cules informaţii de la conducătorii îngeri ai planetelor, despre locul unde vom găsi cuibul evoluţiei noastre viitoare.

După zeci de mii de ani de muncă, după mii de reîntrupări terestre, vom răsufla, urcându-ne în purgatoriul selenar şi apoi trecând în raiul deplinei libertăţi de a călători, ne vom coborî iar la munca iadului, a noilor forme trupeşti, potrivite cu noul corp ceresc unde ne-am cuibărit pentru cine ştie câte zeci de mii de ani. Vom termina un ciclu şi vom începe un nou ciclu pe o scară superioară, dar lungă şi plină de mari pericole şi suferinţe. Suferinţa e umbra existenţei spiritului. Ea ne va urmări în vecii vecilor şi va fi cu atât mai atroce – când greşim – cu cât ne aflăm pe o treaptă mai înaltă a scării evolutive.

Doamne, sublim Fiu de Dumnezeu, ajută-ne să ne realizăm visul şi să trecem la alte şcoli mai înalte ale Tatălui nostru ceresc! Amin.