”Sănătatea ta depinde, in primul rând, de gândurile tale…” citate de înțelepciune – Ursula Yvonne Sandner

Sursa: https://www.citatepedia.org/

[Sănătatea ta depinde, in primul rând, de gândurile tale. Corpul tău fizic se reînnoieşte în fiecare clipă. Celule mor, iar altele se nasc şi le iau locul. Toate organele tale comunică între ele şi se regenerează, influenţate de gândurile, credinţele, atitudinile şi alegerile tale. Starea ta de sănătate fizică depinde mai mult decât crezi de informaţiile pe care le accepţi şi de gândurile pe care le hrăneşti în mintea ta, asa că fiecare clipă este un moment bun să începi să gândeşti şi să fii sănătos…

…Tu nu eşti emoţiile tale. Emoţiile sunt trecătoare, de scurtă durată. Fără ca tu să le dai putere cu gândurile tale ele nu stau prea mult cu tine. Observă-le, acceptă-le, străduieşte-te să vezi ce gânduri ţi le-au declanşat şi apoi lasă-le să plece. Făcând asta, îţi vei da seama că tu eşti observatorul gândurilor şi emoţiilor tale, deci cu totul altcineva decât îţi imaginai. Când înţelegi că tu eşti observatorul gândurilor şi emoţiilor tale, îţi dai seama şi că ai puterea să le direcţionezi şi să le controlezi…

…Percepţia ta despre tine însuţi este tot ceea ce contează. Ea îţi conturează gândirea, îţi determină emoţiile şi atitudinea în faţa vieţii…

…Oamenii îşi induc singuri emoţiile pe care doresc să le simtă. Gândurile şi percepţiile lor le determină emoţiile şi trăirile…

…Puterea mentală este cea pe care trebuie să ne bazăm, indiferent de circumstanţele care ne înconjoară. Unii oameni sunt mai puternici la nivel mental decât alţii, însă vestea bună este că puterea mentală poate fi dobândită – exact la fel ca şi puterea fizică. Ce înseamnă să ai o minte puternică? O minte puternică are capacitatea de a opri gândurile care îi induc frică şi neputinţă şi se focalizează pe a înlătura obstacolele din calea obiectivelor. Credinţele limitative sunt identificate şi înlăturate, rând pe rând, prin dialog interior. O minte puternică are ca şi caracteristici curajul, încrederea în propriile resurse, capacitatea de a persevera în ciuda dificultăţilor, determinarea, ambiţia şi controlul. A fi în control înseamnă să ai capacitatea de a te automotiva şi de a influenţa direcţia şi rezultatele pe care le obţii în viaţă. A fi în control presupune să ai certitudinea că poţi să-ţi autodetermini existenţa în loc să aştepţi pasiv orice îţi pune în cale viaţa. Dacă ai o minte care se mulţumeşte cu mediocritatea, să nu fii surprins de rezultatele pe care le obţii în viaţă. A-ţi întări mintea este un obiectiv pe care trebuie să-l ai în vedere mereu de-a lungul vieţii. Dacă te focusezi constant pe a avea o minte puternică, la un moment dat vei deveni o persoană puternică, iar puterea va face parte din identitatea ta…

…Dacă nu ştii ce îţi doreşti, nu ştii încotro să o iei şi îi vei lăsa pe alţii să te influenţeze în deciziile tale. Dacă nu ai un plan clar cu viaţa ta, te vor introduce alţii în planurile lor şi, peste ani, te vei întreba – oare eu a cui viaţă o trăiesc? Dacă nu ai vise, obiective şi scopuri personale, vei fi tentat să faci ce face toată lumea şi vei trăi cum trăieşte toată lumea. Uită-te în jurul tău – îţi place ceea ce vezi? Pentru că exact aşa vei trăi şi tu dacă nu alegi altfel de acum. Devino conştient de calea pe care mergi şi, dacă nu ştii unde eşti sau unde duce mai exact acest drum, opreşte-te, descoperă-te şi fii tu arhitectul unei vieţi originale şi autentice…

…Viaţa ta arată astăzi exact aşa cum ţi-ai creat-o până în acest moment. Gândurile tale (conştiente şi inconştiente) au determinat alegerile tale, iar alegerile tale ţi-au modelat comportamentul şi acţiunile. Dacă nu-ţi place cum arată viaţa ta acum, observă care sunt acele gânduri (credinţe limitative, frici, prejudecăţi şi aşa mai departe) care te-au determinat să ajungi în acest punct, renunţă la ele şi înlocuieşte-le cu altele cu care simţi că rezonezi. Asumă-ţi 100% responsabilitatea gândurilor, cuvintelor şi acţiunilor tale, asumă-ţi responsabilitatea şi pentru întâmplările din viaţa ta (deoarece tu ai atras acele lucruri) şi, odată ce ai conştientizat că tu deţii puterea, schimbă-ţi viaţa. Foloseşte-ţi puterea interioară!…

…Dialogul tău interior, gândurile pe care le accepţi şi le hrăneşti, îţi determină emoţiile, percepţia, atitudinea, comportamentul şi calitatea vieţii. Gândurile sunt gânduri: fie că ele sunt pozitive, fie că sunt negative, cantitatea de energie pe care o consumi gândindu-le este aceeaşi. Poţi să ai gânduri prin care te victimizezi sau care te fac să accesezi emoţii negative (furie, ură, tristeţe, gelozie, invidie, etc.), ori poţi să ai gânduri care îţi creează şi susţin o atitudine de învingător. Ca de fiecare dată, alegerea îţi aparţine!…

…Orice schimbare din viaţa ta presupune mai întâi o schimbare la nivel de credinţe. Ai nevoie să accepţi acele gânduri noi care te îndeamnă să acţionezi. Însă dacă tu îţi găseşti scuze, justificări şi motivaţii prin care îţi susţii situaţia actuală, nimic nu se va schimba, ci te vei adânci din în ce în ce mai mult în conflictul interior în care te afli deja. O parte din tine îşi doreşte schimbarea, însă cealaltă parte te menţine pe loc. Dacă a apărut dorinţa de schimbare, înseamnă că asta este ceea ce-ţi doreşti de fapt. Din momentul în care îţi doreşti altceva, negarea schimbării şi străduinţa de a-ţi găsi noi argumente prin care să stai în situaţia ta actuală te îndepărtează de liniştea interioară. Iar mai devreme sau mai târziu, asta duce la depresie…

…Pacea interioară începe atunci când nu mai permiţi ca evenimentele sau oamenii să-ţi controleze emoţiile, ci tu eşti în controlul gândurilor şi trăirilor tale…

…Fii mândru de tine, de ceea ce eşti, de ceea ce ai realizat până acum, de gândurile tale frumoase, de planurile tale de viitor şi de impactul pozitiv pe care l-ai avut şi îl vei avea asupra celor din jur. Mândria, în sensul sau pozitiv, duce la fericire…

…Fericirea se află în interiorul fiecăruia dintre noi şi stă în puterea noastră să o descoperim şi să o hrănim prin gândurile, emoţiile, percepţiile şi atitudinile proprii…

…Învaţă de la oamenii de succes care sunt gândirea, atitudinea, strategia şi acţiunile pe care le-au întreprins ca să-şi atingă visurile, însă studiază-i şi pe cei săraci care se luptă să supravieţuiască. Cei din urmă îţi pot arăta care este calea sigură spre eşec, care sunt gândurile şi atitudinile care i-au condus spre o viaţă cu lipsuri, neîmplinire, tristeţe şi sărăcie. Atât oamenii de succes cât şi cei care eşuează frecvent în viaţă au un set clar de principii şi idei după care îşi ghidează existenţa. Nu soarta sau destinul au decis cum trăiesc ei, ci modalitatea în care gândesc şi trăiesc. Intuitiv, tu care crezi că sunt caracteristicile oamenilor de succes, respectiv ale celor care se declară învinşi de soartă?…

…Tu eşti o forţă a binelui şi a pozitivismului sau ai mai degrabă tendinţa să vezi jumătatea goală a paharului? Atunci când cineva împărtăşeşte ceva cu tine, ai tendinţa să îi arăţi ce nu este bine, să-l critici sau să-l demoralizezi? Ţie îţi place să te afli în preajma oamenilor optimişti sau a celor care sunt veşnic nemulţumiţi? Evoluţia nu poate să aibă loc atunci când avem o atitudine negativă, când criticăm şi distrugem visurile noastre sau ale celor din jur. Asigură-te că gândurile şi cuvintele tale încurajează întotdeauna cel mai bun rezultat posibil şi împărtăşeşte şi cu cei din jurul tău acest mod de gândire şi acţiune. Transformă orice situaţie negativă într-o lecţie pozitivă şi mergi încrezător mai departe pe calea ta…

…Tot ce ai de făcut pentru ca viaţa ta să se schimbe este să-ţi modifici gândirea (mentalitatea) şi atitudinea faţă de tine însuţi şi faţă de existenţa ta. Mentalitatea şi atitudinea definesc felul în care arată viaţa ta…

…Nu trebuie să te uiţi cu prea mare atenţie la un om ca să îţi poţi da seama de trăirile pe care le are mai mereu, de măsura în care se preţuieşte şi se iubeşte pe sine, de “lumina” sau “întunericul” pe care le acceptă şi le hrăneşte în mintea sa. Mai ales după o anumită vârstă, firea omului este întipărită pe chipul şi pe corpul său. Poţi să vezi cât de fericit sau nefericit este după ceea ce transmite prin prezenţa sa, după tonul vocii, atitudinea şi mimica pe care le are şi după lucrurile despre care vorbeşte. Gândurile negative care duc la furie, nelinişte şi agitaţie interioară, invidie, ură, frică, tristeţe, răutate, dezamăgire, aroganţă, disperare, se reflectă pe faţă, corpul şi atitudinea omului. Boala fizică este o consecinţă directă a acestor gânduri. Energia negativă pe care o emană un astfel de om îl îndepărtează pe alţii de el sau, pe baza legii atracţiei, se va găsi în tot felul de situaţii neplăcute ori conflictuale…

…Ca să poţi crește şi evolua este necesar să fii oricând pregătit să renunţi la gânduri, obiceiuri, comportamente, situaţii, oameni, job-uri care te ţin pe loc sau te trag în jos. Evoluţia nu este posibilă fără schimbare, fără să ai capacitatea să renunţi la ceea ce nu-ţi foloseşte pentru a face loc noului în viaţa ta. În acord cu legile universului, este mult mai greu (chiar imposibil) să rămâi la fel decât să te schimbi pentru că singura constantă din vieţile noastre este schimbarea…

…De-a lungul timpului preferinţele noastre se schimbă, unele dispar, altele noi apar. Aceasta este normalitatea fluxului schimbător al vieţii. Dacă astăzi îmi place un lucru, nu există nicio garanţie că îmi va plăcea şi în viitor. Oamenii se schimbă, gusturile se modifică, preferinţele noastre urmează calea singurei constante din viaţă şi anume schimbarea. Faptul că astăzi îţi place o anumită activitate, un om, un job, un fel de mâncare sau o haină nu înseamnă că aceste lucruri îţi vor plăcea şi în viitor. Nu are niciun sens să te străduieşti să rămâi loial preferinţelor pe care le-ai avut la un moment dat în trecutul tău, dacă nu simţi asta. Să-ţi rămâi loial ţie însuţi înseamnă să-ţi dai voie să evoluezi şi să te schimbi, să cauţi mereu răspunsuri noi la interogaţiile existenţei. Nimic nu rămâne la fel, totul este într-o continuă schimbare şi acceptarea acestui fapt este în acord cu legile universului în care trăim. Viaţa înseamnă schimbare şi evoluţie şi nu stagnare sau regres…

…Nemulţumirea, frustrarea, furia, invidia, gelozia – toate sunt creaţia minţii tale. Ele apar fie pentru că ai vrea ca lucrurile să fie altfel decât sunt – deci nu trăieşti în acceptare, fie că porţi războaie în interiorul tău de care nu eşti conştient, iar apoi le cauţi, inconştient, şi în exterior. De fapt, ceea ce îţi lipseşte ţie este pacea interioară. Dacă te-ai simţi liniştit şi împăcat cu tine însuţi, nimic din exteriorul tău nu ar mai putea să îţi declanşeze stările negative pe care le simţi. Şi nu, liniştea interioară nu se obţine prin războaiele pe care le porţi cu ceilalţi sau cu viaţa. Pacea interioară provine din acceptarea ta, a vieţii şi a celorlaţi – fără pretenţii, aşteptări, judecată sau critică. În mod paradoxal, acceptarea fără judecare este precursorul schimbării. Astfel, vei observa că de cele mai multe ori, nimic din exteriorul tău nu trebuie să se schimbe… ci doar gândirea, percepţia, atitudinea şi comportamentele tale…

…Cel mai greu lucru nu este să te schimbi, ci să rămâi la fel. Să-ţi doreşti ca lucrurile să rămână la fel sau ca tu să rămâi acelaşi este ca şi cum ai încerca să înoţi împotriva curentului într-un râu de munte. Singura constantă în Univers este schimbarea, aşa că adaptează-te şi tu la cursul firesc al vieţii, căutând cea mai bună cale pentru tine…

…Noi, oamenii, suntem parte din întregul numit Univers, iar singura constantă din Univers este schimbarea. Se produc explozii, se nasc stele, există o perioadă şi apoi mor… doar ca să reia din nou acelaşi ciclu, într-o formă nouă. Atunci când ceva dispare din interiorul tău o face doar ca să facă loc noului să se nască… Acceptă schimbarea şi lasă-te purtat de ea, pentru că doar astfel poate să existe evoluţia! …

…Nu contează cum arată viaţa ta astăzi, ci este important ce îţi propui să devii. Însă este obligatoriu să spui “stop” şi să acţionezi pentru a schimba tot ceea ce te nemulţumeşte. Ai kilograme în plus, eşti nefericit la serviciu, eşti într-o relaţie disfuncţională? Dacă nu schimbi ceva de astăzi, vei fi la fel sau şi mai rău peste 5 ani. Dar dacă din acest moment acţionezi pas cu pas în direcţia potrivită, în scurt timp toată nefericirea ta de astăzi nu va fi decât o tristă amintire…]

citate  – Ursula Yvonne Sandner