2 thoughts on “VINDECAREA EMOȚIONALĂ

  1. Vindecarea emoţională e una din treburile cele mai importante pe care le putem face aici, ca să nu spun că e chiar cea mai importantă. Fără vindecare emoţională, am realizat că pur şi simplu nu poţi da înainte, indiferent câte ai cunoaşte despre orice din acest univers. Fără această vindecare, ai mereu senzaţia că ai căra apă cu o găleată spartă şi până ajungi să verşi apa din ea, găleata se goleşte şi tu rămâi iarăşi şi iarăşi mereu cu mâinile goale. Sau ai senzaţia că ceva te ţine pe loc ca şi cum te-ar sabota acest ceva din umbră. Şi cu cât vrei mai mult să înaintezi, te surprinzi că nu poţi înainta precum vrei. Într-o zi simţi că eşti pe culmi, pentru ca a doua zi euforia şi entuziasmul să se stingă subit. Într-o zi iei o hotărâre care să te centreze pe o perioadă mai lungă sau vrei să scoţi din obiceiurile tale o patimă care te macină şi nu-ţi dă pace, însă a doua zi te surprinzi iarăşi că nu mai ai aceeaşi putere pe care o aveai ieri şi ai senzaţia că ai pierdut ceva de ieri până azi. Are sens? Aţi simţit vreodată aşa ceva?

    De ce spun că vindecarea emoţională e ceva ce nu suportă amânare? Pentru că fără ea nu poţi intra decât sporadic pe fluxul misiunii tale, doar când şi când. În restul timpului hălăduieşti mai mult pe lângă acest flux în tot felul de stări alterate care nu te lasă să intri în acest vortex, dacă-l pot numi aşa. Ca să poţi să te împlineşti cât mai mult pe misiunea ta, ai nevoie ca să fii lăsat să îţi faci treaba. Şi ceva nu te va lăsa dacă tu nu eşti încă vindecat de traume, de conflicte, de amintiri neplăcute, de abuzuri fizice sau psihice. Cu toţii am trecut prin asta, mai mult sau mai puţin. Viaţa pe pământ e mereu un du-te vino, între lumini şi umbre. Şi oricât ne-am amăgi că nu avem nevoie de vindecare emoţională, doar încercăm să ne tot minţim precum că suntem oricum nişte făpturi minunate şi nu am mai avea nevoie de nici un adaos, de nici un surplus. Aşa e, tu eşti o fiinţă minunată şi nu ai nevoie de niciun surplus sau adaos. Tot ce ai nevoie ca să trăieşti din întreg, adică din miezul fiinţei tale, este să înlături pur şi simplu reziduriile emoţionale aşternute peste acest miez.

    Şi oarecum pare un non-sens, pentru că nu am venit aici ca să ajungem la o vârstă şi apoi să realizăm că avem de lucrat cu noi înşine pentru a ne vindeca emoţional. Dar iaca anii au trecut şi ne surprindem că nu mai avem chef de viaţă şi energie îndeajuns ca să creăm câte ceva nou care să vorbească despre noi înşine şi nu despre altcineva. Despre noi înşine e viaţa noastră aici, nu despre altcineva. Trăim în realitatea noastră proprie, nu a altcuiva. Gândim cu mintea noastră proprie, nu a altcuiva. Simţim cu sufletul nostru unic, nu cu al altcuiva. Dar cu toate astea, încă avem tendinţa de a ne reprima ceea ce suntem cu adevărat. Avem tendinţa de a ne auto-sabota chiar noi înşine, tocmai prin ego-ul nostru. Şi atunci căutăm soluţii cu mintea din ego şi totul pare foarte împovărător când se ajunge aici. Emoţionalul ne surprinde adeseori şi ceea ce îţi aduce aminte că pur şi simplu ai de vindecat câte ceva la tine, e chiar faptul că nu te simţi bine în anumite împrejurări ale vieţii. Ori apare o frică nedesluşită, o panică care nu şti de unde s-o iei, o stare de sfârşeală care te întunecă, o stare de tristeţe care te usucă, spiritual vorbind.

    Deşi nu vindecarea emoţională e scopul vieţii, tocmai pentru a junge la scopul tău e necesară această vindecare. Dar să rămâi mereu pe acest flux al vindecării, iarăşi e o capcană aici. Te vindeci odată şi apoi, gata, nu mai revii. Dar ca să te vindeci, e nevoie să sapi adânc în subconştientul tău, în amintirile tale, în ceea ce simţi sau ce ai simţit de-a lungul timpului. Doar aşa poţi afla cine eşti tu dincolo de sabotarea emoţiilor. Vrem sau nu vrem, credem sau nu credem, toţi dintre noi suntem plini de conflicte emoţionale care mai de care mai subtile. De asta nici nu trăim viaţa ca dintr-un întreg, ci o facem mai mult pe pilot automat în aceeaşi rutină şi blazare care ne sfârşeşte din ce în ce mai mult. Bolile nu sunt doar fizice, de fapt sunt doar boli spirituale cu consecinţe asupra fizicului. Când sufletul boleşte, trupul începe şi el să se ofilească. Dar nici o durere trupească nu are echivalent cu o durere sufletească, nu-i aşa?

    Dar şi vindecarea emoţională are un final. Se ajunge la un final, dar se începe mai apoi un altfel de viaţă. Se renunţă la frică, pentru ca iubirea să înceapă să se manifeste dincolo de teoria „iubirii necondiţionate”. Se elimină penibilul, lăsând creaţia ta să vorbească despre tine la modul autentic, nu doar la un simplu copy-paste. Se elimină ignoranţa, începi să te regăseşti pe tine chiar şi acolo unde mai înainte nu îţi dădeai mare credit. Se elimină puturoşenia, începi să realizezi că fiecare clipă din viaţa ta are ecou în eternitate. Se elimină pierderile de energie care apar din tot felul de bârfe şi polemici distructive, atunci când îţi dai seama că acestea sunt doar lucruri care nu îţi folosesc la absolut nimic. Şi se elimină mult mai multe, dar numai în urma acestei vindecări emoţionale. Altfel, vei fi mereu atras în anumite capcane emoţionale care iarăşi te vor scoate imediat din fluxul misiunii tale.

    Vindecarea emoţională e un traseu pe care fiecare şi-l cunoaşte mult mai bine decât aş putea eu să o fac aici în câteva cuvinte. Dar într-adevăr, esenţa acestui articol este că fără această vindecare, pierdem timpul doar, lăsându-ne mai mereu pradă reacţiilor emoţionale la care suntem supuşi zilnic şi pe care nu reuşim să le depăşim, căci fiecare răspuns ce vine din afara noastră ne atinge şi astfel reacţionăm mereu impulsiv, fără nici o conştientizare a acestor acţiuni care vin din aceste impulsuri.

    Aşadar mai întâi te vindeci, iar mai apoi te regăseşti, te ridici, conştientizezi, experimentezi, creezi şi puţin câte puţin începi să evoluezi!

    Publicat de cristi ciorcila

Comments are closed.