„Reţineţi, voi cei care năzuiţi cu adevărat spre Lumină şi Adevăr:
Drumul spre Lumină trebuie să-l trăiască fiecare în parte, el însuşi trebuie să-l descopere, dacă vrea să-l străbată cu siguranţă. Numai ceea ce omul trăieşte în el însuşi, ceea ce el intuieşte cu toate transformările, va cuprinde el pe deplin!
Suferinţa, ca şi bucuria, bat mereu la uşă pentru a încuraja, pentru a scutura spre o trezire spirituală. Atunci omul este dezlegat foarte adesea, pentru câteva secunde de nimicnicia vieţii cotidiene şi în fericire, precum şi în durere, presimte legătura cu Spiritul, care străbate tot ce trăieşte.
Şi doar totul este viaţă, nimic nu este mort! Fericit este cel care prinde şi ţine asemenea clipe de legătură, avântându-se în sus cu ajutorul lor. Pentru aceasta el nu are voie să se ţină de forme rigide, ci fiecare ar trebui să se dezvolte singur, din interiorul său.
Nu daţi atenţie zeflemiştilor, care încă sunt străini de viaţa spirituală. Ca ameţiţi, ca bolnavi stau în faţa marii Lucrări a Creaţiei, care ne oferă atât de mult. Ca nişte orbi, care se târăsc pipăind prin existenţa pământească, şi nu văd toată splendoarea din jurul lor!
Ei sunt derutaţi, ei dorm; altfel cum poate un om să mai susţină de exemplu că numai ceea ce el vede există? Că acolo, unde nu poate vedea nimic cu ochii săi nu există viaţă? Că o dată cu moartea corpului său, şi el însuşi a încetat să existe, numai pentru că, fiind până acum orb, el nu a putut să se convingă de contrariu? Nu ştie el deja acum, prin intermediul multor lucruri, cât de îngust limitată este capacitatea ochiului? Încă nu ştie că ea este legată de capacitatea creierului său, legată de spaţiu şi timp? Că din acest motiv nu poate să recunoască cu ochiul său tot ceea ce se ridică desupra spaţiului şi timpului? Nu a înţeles încă nici unul dintre aceşti zeflemişti o astfel de explicaţie raţională logică? Viaţa spirituală, pe care putem de asemenea s-o numim şi lumea de dincolo, este de fapt doar ceva, ce stă complet deasupra delimitării pământeşti de spaţiu şi timp, deci care necesită un mijloc asemănător, pentru a fi recunoscută.”…
…”S-ar putea deci spune: lumea de dincolo este ceea ce se află dincolo de capacitatea de recunoaştere a ochilor corpului nostru. Însă o delimitare între lumea de aici şi lumea de dincolo nu există! Şi nici vreo prăpastie. Totul este unitar, ca şi întreaga Creaţie. O singură Forţă străbate lumea de aici cât şi lumea de dincolo, totul trăieşte şi activează din acest unic curent de viaţă şi este prin aceasta inseparabil legat. De aici rezultă următoarele:
Dacă o parte se îmbolnăveşte, efectul trebuie să se facă simţit şi în cealaltă parte, la fel ca într-un corp. Substanţe bolnave ale acestei celeilalte părţi se revarsă atunci spre partea bolnavă, datorită atracţiei speciilor omogene, întărind astfel şi mai mult boala. Dacă o asemenea boală devine însă incurabilă, atunci derivă de aici necesitatea imeprioasă de a îndepărta cu forţa membrul bolnav, pentru ca întregul să nu sufere permanent.
Din această cauză, schimbaţi-vă atitudinea. Nu există nici lume de aici şi nici lume de dincolo, ci numai o singură existenţă unitară! Conceptul de delimitare a fost inventat numai de om, pentru că el nu poate vedea totul şi se crede punctul central şi principal al mediului înconjurător vizibil lui. Însă câmpul său de activitate este mai mare. Dar cu ideea eronată de delimitare, el se limitează forţat pe el însuşi, îşi împiedică propriul progres şi face loc fanteziei fără frâu, care aduce imagini îngrozitoare.
Mai surprinde atunci, dacă drept urmare mulţi au numai un surâs neîncrezător, alţii o adoraţie bolnăvicioasă, care devine sclavie sau degenerează în fanatism? Cine se mai poate mira de teama sfioasă sau chiar de frica şi spaima, care sunt cultivate de unii oameni?
La o parte cu toate acestea! La ce bun această tortură? Dărâmaţi această barieră, pe care eroarea oamenilor a încercat să o ridice, care însă nu a existat niciodată! Atitudinea greşită de până acum vă dă şi o bază greşită, pe care degeaba vă străduiţi la infinit să construiţi credinţa adevărată, deci convingerea interioară. Voi vă izbiţi de puncte, de stânci, care trebuie să vă facă să oscilaţi, să vă îndoiţi, sau vă obligă să dărâmaţi iarăşi voi înşivă întreaga construcţie, pentru ca apoi, probabil dezamăgiţi sau mânioşi, să renunţaţi la tot.
Paguba este în întregime numai a voastră, căci pentru voi acest lucru nu înseamnă progres, ci stagnare sau regres. Drumul, pe care odată tot trebuie să îl parcurgeţi, vă este astfel prelungit.
Dacă aţi cuprins în sfârşit Creaţia ca pe un întreg, aşa cum ea este, şi deci nu delimitaţi lumea aceasta faţă de lumea cealaltă, atunci obţineţi drumul cel drept, ţelul propriu-zis se apropie, ţi înălţarea vă face bucurie, vă dă satisfacţie. Voi puteţi atunci să simţiţi şi să înţelegeţi mult mai bine efectele reciproce care pulsează, pline de viaţă, prin întregul unitar, deoarece această acţiune este propulsată şi susţinută de o singură Forţă. Cu aceasta vi se arată Lumina Adevărului!”…
…”În Univers acţionează o Lege eternă: că numai dând se poate primi, atunci când este vorba de valori durabile! Aşa de profund acţionează aceasta, străbătând întreaga Creaţie ca o moştenire sfântă lăsată de Creatorul ei. A da dezinteresat, a ajuta acolo unde este nevoie, şi a avea înţelegere pentru durerea aproapelui ca şi pentru slăbiciunile sale, înseamnă a primi, fiindcă acesta este drumul simplu, adevărat spre Cel Mai Înalt!
Şi a voi aceasta în mod sincer vă aduce imediat ajutor, forţă! O singură dorinţă spre bine, sinceră şi profund simţită, şi se va tăia precum cu o sabie de foc peretele de pe cealaltă parte, invizibilă până acum vouă, peretele care fusese ridicat ca un obstacol de chiar gândurile voastre; căci voi sunteţi una cu lumea cealaltă temută, tăgăduită sau dorită de voi, sunteţi stâns şi indisolubil legaţi cu ea.
Încercaţi aceasta; căci gândurile voastre sunt solii, pe care voi îi trimiteţi, care se întorc greu încărcaţi cu cele gândite de voi, fie acum ceva bun sau ceva rău. Aceasta se întâmplă! Gândiţi-vă la faptul, că gândurile voastre sunt lucruri, se formează spiritual, devin deseori formaţiuni, care supravieţuiesc existenţei pământeşti a corpului vostru, şi atunci multe vi se vor clarifica.
Aşa se face, că vorba: „căci faptele lor îi urmează!” este întru totul corectă. Creaţiile de gânduri sunt fapte, care vă vor aştepta cândva! Care formează inele luminoase sau întunecate în jurul vostru, şi pe care trebuie să le străbateţi, pentru a pătrunde în lumea spirituală. Nici o protecţie, nici o intervenţie nu poate ajuta aici, căci voi hotărâţi asupra voastră. De aceea primul pas spre toate trebuie să pornească de la voi. El nu este greu, el stă numai în voinţa, care se anunţă prin gânduri. Astfel voi purtaţi cerul precum şi iadul în voi înşivă.
Voi puteţi decide, dar atunci veţi cădea pradă necondiţionat urmărilor gândurilor şi voinţei voastre! Voi înşivă creaţi aceste urmări, de aceea strig către voi:
„Păstraţi vatra gândurilor voastre curată, astfel aduceţi pace şi sunteţi fericiţi!”
Nu uitaţi, că fiecare gând, produs şi trimis de voi, atrage toate speciile omogene din drumul său sau se alătură altora, devenind astfel mai puternic, tot mai puternic şi nimereşte până la urmă şi o ţintă, un creier, care poate numai pentru câteva clipe se uită pe sine, cu aceasta făcând loc unor astfel de forme de gânduri care plutesc, spre a pătrunde şi a acţiona.
Gândiţi-vă numai la răspunderea care vă va reveni, atunci când gândul se va transforma cândva în faptă prin cineva, asupra căruia el a putut acţiona! Această răspundere se declanşează deja prin faptul, că fiecare gând în parte ţine permanent legătura cu voi, întocmai ca printr-un fir rezistent, spre a reveni apoi cu forţa dobândită pe drum, ca din nou să vă împovăreze sau să vă facă fericiţi pe voi înşivă, în funcţie de specia, pe care voi aţi produs-o.
Astfel staţi voi în lumea gândurilor şi cu modul corespunzător de gândire faceţi loc formelor de gânduri asemănătoare acestuia. De aceea nu irosiţi forţa gândirii, ci concentraţi-o spre apărare şi gândire precisă, care asemenea lăncilor porneşte şi acţionează asupra a orice. Creaţi astfel din gândurile voastre Lancea Sfântă, care luptă pentru bine, care vindecă răni şi care promovează întreaga Creaţie!”…
Sursa: “ÎN LUMINA ADEVĂRULUI – MESAJUL GRAALULUI “de Abd-ru-shin – Citat din Volumul I, Conferinţa 5
