MISTERELE RETEZATULUI

Retezat

„Apariţii de tip OZN, situaţii ce ţin de paranormal, fiinţe umanoide bizare sau fenomene inexplicabile, toate acestea fac din Retezat nu doar cel mai frumos munte al României, dar şi cel mai misterios

Dincolo de frumuseţea sa unică, în care des­coperi peşteri ornamentate cu corali, poieni nesfârşite de narcise sau pâlcuri de fluturi albaştri, Retezatul, această piramidă naturală cu vârful retezat, pare că ascunde multe enigme şi întrebări, ce depăşesc tradiţia şi poveştile populare. Există o întreagă mitologie legată de aceste locuri, încă din cele mai vechi timpuri. Poveştile lui Ispires­cu cu Apa Vie şi Apa Moartă, cu Valea Plângerii sau Valea Seacă, cu viaţa fără de moarte sunt toate culese din această zonă. Şi tot poveste pare, dar nu este, fap­tul că ciobanii care stau cu oile şi beau apă din zona Muntelui Godeanu trăiesc în medie peste o sută de ani. Iar între vârfurile Godeanu şi Paltinu au loc fenomene bizare, ce nu se pot explica ştiin­ţific. Oricine merge cu o busolă obiş­­nuită acolo o să vadă că este nefo­lositoare: acul ei se învârte şi nu poate indica o direcţie anumită. La prima ve­dere, este un loc cu un magnetism ne­obiş­nuit. Însă evenimentele care s-au pe­­trecut în zonă par a spune că este mai mult de-atât. Dincolo de poveşti au fost evenimente recente, trăite de oameni pregătiţi să le povestească. Prin­tre ei se numără şi George Resiga.

Sferele luminoase…”

– puteţi citi întreg articolul accesând aceasta adresa:

http://www.formula-as.ro/2012/1023/societate-37/misterele-retezatului-15170

SURSĂ TEXT:
MISTERELE RETEZATULUI – Societate – Numarul 1023 – Anul 2012 – Arhiva – Formula AS