[ De multe ori auzim oamenii spunând: “Ah, puţin îmi pasă de pace!” Ei îşi închipuie că, “dacă nu le pasă de pace”, totul va merge bine şi vor fi fericiţi…Dar ce reprezintă această pace? Oare este uşor să posezi pacea şi să fii fericit?… Atât timp cât omul se supune naturii sale inferioare, instinctelor, poftelor, ambiţiilor sale, el nu poate trăi în pace…
…Pacea nu înseamnă să fii liniştit câteva ore sau câteva zile, fiindcă ne găsim în condiţii plăcute sau singuri la munte. Pacea, adevărata pace aşa cum o înţeleg Iniţiaţii, este o stare de conştiinţă superioară care necesită cunoaşterea structurii omului şi universului. Da, iniţiaţii vă vor răspunde, nu veţi avea cu adevărat pace decât în ziua în care elementele diferitelor voastre corpuri (fizic, astral, mental, cauzal, budic, atmic) vor fi purificate, armonizate între ele şi vor vibra la unison cu regiunile cele mai înalte din univers.
Pacea este deci o stare de conştiinţă la care ajungem după o lungă lucrare de stăpânire de sine şi de armonizare interioară…Atunci când aţi obţinut adevărata pace, chiar dacă aveţi de înfruntat greutăţi, necazuri, nu vă veţi clinti; desigur veţi fi îngrijoraţi şi supăraţi, dar numai în aparenţă. În profunzime, pacea nu vă va părăsi, veţi simţi că ea se află mereu în voi…
…Aşa cum nici o furtună nu poate tulbura fundul mării.
Există în adevărata pace ceva foarte vast şi inalterabil, fiindcă ea este o achiziţie a sufletului şi a spiritului..Adevărata pace se situează deci foarte sus: ea este un acord, o sinteză, o armonie a tuturor elementelor din noi. La fel şi în cazul fericirii: ceea ce oamenii consideră fericire nu înseamnă, adesea, decât mici satisfacţii de scurtă durată…
…Ne închipuim că dacă avem o casă, o soţie, vom fi fericiţi, că dacă posedăm celebritatea, ştiinţă sau frumuseţe, vom fi fericiţi…nu ! De mii de ani, istoria lumii ne-a arătat că fericirea nu se găseşte acolo, sau poate numai pentru o vreme. Obţinem una sau alta, dar rămânem nesatisfăcuţi şi în interior este un vid, un vid imens, gata să inghită totul.
Dacă fericirea este atât de greu de obţinut şi de menţinut, înseamnă că trebuie să o căutăm foarte sus, într-o regiune unde materialele sunt inalterabile; ceea ce cere de la un om calităţi deosebite şi mai ales puritate, pentru că numai ce este pur este inalterabil şi poate dura.
Această regiune exista în spaţiu, dar şi în noi înşine şi toţi aceia care au descoperit-o se străduiesc să gândească, să iubească, să acţioneze şi să lucreze astfel încât să trăiască în această regiune pe care nimic nu o poate tulbura. Orice s-ar întâmpla, oricare ar fi condiţiile, ei sunt fericiţi pentru că au întâlnit elemente stabile, neschimbătoare, veşnice.
Adevărata fericire, asemenea păcii, este deci o stare care se caracterizează prin stabilitate…
…Fericirea nu este altceva decât o stare de conştiinţă, o modalitate de a înţelege, de a simţi, de a te comporta, o atitudine de viaţă, de aceea ea nu aparţine decât acelora care ştiu să o găsească printr-o lucrare spirituală…
…Ce trebuie făcut? Să rugaţi natura voastră divină, principiul hristic, să vină să se instaleze în voi….Singura soluţie este deci aceea de a pregăti terenul, obţinând victorii asupra naturii inferioare în mai multe domenii, dar şi totodată rugând Cerul, natura superioară, să vină să se instaleze şi să se manifeste în noi.
Iar atunci când natura superioară a venit cu adevărat să se instaleze în voi, atunci da, gustaţi o fericire inexprimabilă. Sunteţi fericiţi şi nu ştiţi măcar pentru ce…Veţi găsi că este minunat să trăiţi , să respiraţi, să mâncaţi, să vorbiţi…sunteţi fericiţi pentru că s-a adăugat ceva din înalt, care nu depinde de voi…ca o apă care curge din Cer, şi sunteţi uimiţi să descoperiţi în voi înşivă, fără încetare, această minunată stare de conştiinţă. Vă bucuraţi şi nu ştiţi nici măcar pentru ce. Iată adevărata fericire…
…Adevărata fericire este că aerul pe care-l respirăm: sunteţi nevoiţi să căutaţi aer? Nu, aerul vine la voi , vă înconjoară, sunteţi cufundaţi în el şi-l respiraţi fără să vă gândiţi la el…Inspiraţi, expiraţi…inspiraţi, expiraţi…fericirea este respiraţia sufletului. Respiraţia nu a fost studiată din acest punct de vedere. Toate celelalte trebuie sa le cautăm sau să le cumpărăm, bucată cu bucată ca să avem o bucurie, o plăcere, în timp ce aerul nu trebuie să-l căutăm, respirăm fără încetare, chiar şi atunci când dormim.
S-ar putea spune că respiraţia a fost dată omului pentru a-i arăta că tot ceea ce este tangibil, ca banii, posesiunile etc. nu se poate compara cu ceea ce este subtil, impalpabil, invizibil, cu acea lume eterică în care el este cufundat. Toţi aceia care posedă conştiinţa faptului că sunt cufundaţi în lumea eterică, în lumea spirituală, respiră fără încetare şi sunt fericiţi datorită acestei respiraţii.]
Extras din cartea “Grăuntele fericirii”, de Omraam Michael Aivanhov
